Archive for the ‘Politica’ Category

Cică pentru România trebuiesc două scaune

October 27, 2007

Am aflat şi io azi (puţin cam târziu, dar na), de la un profesor angajat la M.A.E., că reprezentatul de drept pentru semnarea şi negocierea tratatelor europene e nenea Tăriceanu … doar că în cazul României europenii s-au obişnuit să pregătească două scaune (de preferat puţin distanţate sau cu translatorul între ele) pentru că oriunde sunt invitaţi câte un singur reprezentant (primul ministru) sau delegat (ministrul de externe) apar doi.
Omul care vine neinvitat dar care i-a obişnuit de acum pe europeni: Trăian Băsescu.

Advertisements

Să vă fie ruşine !

September 30, 2007

… tuturor celor care nu aţi participat ca EL, la Manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Vârstei a Treia:
hmm

Trebuie să alegi şi tu o tabără

September 15, 2007

… îmi zicea cineva. Să fii doar anti-putere şi anti-Băse nu e îndeajuns.
Ok, zic eu, pe cine să aleg ? Becali ? WTF ?! Guşă ? lol. Geoană ? Hă hă hă …
Apoi mi-au apărut două variante, după unii de viitor cică, Cristian Diaconescu şi Crin Antonescu. Oamenii care se pot lupta one-on-one cu Băsescu. Mda, mi-am zis. Păcat însă că pe lângă viitor, oamenii ăştia au şi trecut.
Cristian Diaconescu:
1983-1985-Judecător, Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov;
1985-1989-Judecător, Judecătoria Sectorului 4, Tribunalul Municipiului Bucureşti;
-martie 2004-decembrie 2004-Ministrul Justiţiei


OhhmiG.O.D: Judecător pe vremea împuşcatului, sounds familiar (Monica Macovei procuror în aceeaşi vreme şi ulterior tot ministru de Justice for All).

Crin Antonescu:

1997 – 2000 – Ministrul Tineretului şi Sportului.
-deputat din 96 si până astăzi

Nu spun că ar fi ceva în neregulă cu cei doi, doar că e prea mult material didactic pentru viitoare „scandaluri”.

Concluzia: Mai bine fără tabără …

„Băsescu, ieşi afară din casă, Băsescu !”

July 21, 2007

După mici probleme cu netul am reuşit să uploadez secvenţa
în care Mircea Badea îi cere lui Băsescu să plece din casa cu
probleme.

(more…)

Băse cu tupeu înainte !

July 11, 2007

Mda, lui Băsescu nu îi place cum Tăriceanu şi PSD îşi arogă meritul de
a mări pensiile bătrâneilor, aşa că le dă la moale pe oriunde îi prinde.
Vizionaţi: Nu voi promulga o lege mincinoasă !

Ce mi-a atras atenţia e că iar pe undeva are dreptate în ceea ce
spune doar că nu ar trebui să fie el omul care să o spună.
Felul în care zice VREAU cu tupeu, şi mai ales

Vreau să am conştiinţa împăcată

e de-a dreptul intrigant. Vreau să ştiu, (more…)

„Poliţia politică”

July 5, 2007

Aproape toţi foştii comunişti şi securişti se ascund în spatele unei sintagme. Totul e în regulă, n-au făcut „poliţie politică”. Băse’ ridică securişti în grad, recunoaşte în campanie electorală
că a fost comunist dar nu e nici o problemă …
PSD e plin ochi de foşti comunişti, PRM la fel, în PNL sunt disidenţi care au dat cu subsemnatul, dar e OK,
n-a fost „poliţie politică”, în PD la fel.

WTF is „poliţia politică” ?! (more…)