„Poliţia politică”

Aproape toţi foştii comunişti şi securişti se ascund în spatele unei sintagme. Totul e în regulă, n-au făcut „poliţie politică”. Băse’ ridică securişti în grad, recunoaşte în campanie electorală
că a fost comunist dar nu e nici o problemă …
PSD e plin ochi de foşti comunişti, PRM la fel, în PNL sunt disidenţi care au dat cu subsemnatul, dar e OK,
n-a fost „poliţie politică”, în PD la fel.

WTF is „poliţia politică” ?!

Păi cică există şi o lege care defineşte această expresie în spatele 
căreiase ascund mulţi de aşa zisa lustraţie, 
Legea nr. 187/1999, în speţă Art. 5.
Deci „băieţii” se ascund şi sunt daţi curaţi de o lege.
Bineînţeles e o sabie cu două tăişuri, dacă se citeşte această lege, se poate releva că aproape toţi cei ce au avut carnet de partid numai, pot fi la un moment dat fie acuzaţi, fie excluşi din a fi vinovaţi
de poliţie politică. Depinde dacă te place CNSASu’ sau nu, că oricum dosarele nu se fac publice să le vadă tot omul.
N-am să citez dar poate am să revin cu citate concrete din lege. Oricum ceea ce reiese din legea asta proastă e într-un fel următorul lucru: dacă ai fost în conducerea statului nazist, membru nazi sau persoană cu funcţie de decizie în acea vreme nu e nimic grav, poţi fi preşedinte acum, pentru că nu ai fost agent SS şi n-ai chinuit evreii.

P.S.: A se înlocui nazist cu comunist.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: